Cazemată pentru adverbul oleacă și pentru Măria Sa, Zimbrul. Sau ce (mai) sărbătorim de Centenar în Moldova

Am mai fi sărbătorit oare Centenarul dacă nu ar fi existat Mica Unire (care a implantat această sămânță a întregirii neamului în conștiința celorlalte bucăți de Românie încă nelipite la trupul-mamă)?

           Ar mai fi existat Marea Unire fără Moldova cea aprigă care să se fi unit mai întâi cu Țara Românească? Probabil că nu. Așadar, Moldova a jucat un rol important în procesul marii deveniri – “România Dodoloață”. Să nu uităm asta!

Dacă Moldova n-ar fi existat, ar fi fost inventată de vreun alchimist bătrân. Dintr-o viță de Cotnari, un pumn de lut și câțiva stropi de Eminescu. Și nu de dragul bancurilor cu moldoveni, ardeleni și olteni. Moldova ar fi fost inventată de dragul adverbului oleacă.

Trebuie să fii moldovean autentic pentru a “trăi” în dimensiunea lui oleacă. Aici, în nordul țării, adverbul oleacă rămâne în continuare “ceva” nedefinit și bine înțelenit în fibrele cele mai intime ale sufletului moldav. Pentru că noi, moldovenii, mai muncim oleacă, ne mai tragem sufletul oleacă, mai petrecem oleacă – toate spre slava acestei părți de vorbire neflexibile.  Dacă Moldova n-ar fi existat, ar fi fost inventată. Măcar de dragul legendei lui Dragoș Vodă, a zimbrului fioros și a cățelușei Molda.

Dar Moldova a existat și există în continuare, la fel de frumoasă ca în descrierile cărturarului Dimitrie Cantemir, la fel de frumoasă ca atunci când a plecat Dragoș din Maramureș și a trecut munții, descălecând aici, în ținutul zimbrilor. Munții sunt tot acolo, la locul lor. Codrii – oleacă ciuntiți – dar încă în picioare. Neamul zimbrilor a pierit și a reînviat, semn că zimbrul este pasărea Phoenix a moldovenilor. Animalul-totem cutreieră azi prin pădurile Moldovei în deplină libertate. Pierdut și regăsit, maiestuos și înfricoșător deopotrivă. Fiară cu ținută regală,  domn peste cetini și fânețe

În cinstea Măriei Sale – Zimbrul – Cantemir a scris:

Foto Antonio Duban, cl. VII, Magazia
 

           “În munţii dinspre apus trăieşte o altă fiară sălbatică, despre care aproape că aş zice că este numai a ţării noastre. Moldovenii îi zic zimbru; la mărime se aseamănă cu boul domestic, însă are capul mai mic, gâtul mai lung şi pântecele mai supt, picioarele mai lungi, coarne subţiri şi crescute drept în sus, cu vârfuri foarte ascuţite, numai oleacă întoarse în afară. E o fiară sălbatică şi iute la picior, şi poate să se caţere ca o capră pe stânci abrupte. De aceea aproape că nu poate fi prins decât dacă e rănit sau ucis cu puşca. Aceasta este fiara al cărei cap a fost ales ca stemă a ţării lui Dragoş, cel dintâi voievod moldovean.”(Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldavie, din capitolul  VII “Despre animalele sălbatice şi domestice”)

În anul Centenarului se cuvine a cinsti în Moldova – pe lângă Marea Unire de la 1918 – adverbul oleacă și reintroducerea în libertate a zimbrului.

În anul Centenarului să-și amintească fiecare parte a “României Dodoloațe” cu ce se mândrește sau ce o reprezintă. Noi, moldovenii din Nord-Estul țării, ne mândrim cu Ținutul Zimbrului, cu o salbă încântătoare de schituri și mănăstiri, cu munții, pădurile și tradițiile noastre, dar mai presus de toate, cu o spiritualitate care se încăpățânează să rămână pe baricade.

                                                            Prof. Ionela Chiru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *